Salvați un zâmbet

Iubitorii artei fotografice  sunt invitați în data de 29 iulie 2022, începând cu orele 17.00, în foaierul Bibliotecii ASTRA – corp B Sibiu, la expoziția de fotografie realizată din cadrul proiectului “SALVAȚI UN ZÂMBET”
20 de tineri din județul Sibiu au participat timp de o lună, la cursuri și ateliere de fotografie unde au deprins primele tehnici fotografice pe care apoi le-au pus în practică în viața cotidiană.
Cursurile au fost susținute de artiști fotografi recunoscuți de federațiile internaționale de artă fotografică. În cadrul acestora, cursanții au învățat să folosească aparatele de fotografiat cu film clasic, puse la dispoziție de organizatori, pozele realizate constituind baza acestei inedite expoziții.
“Am fost absolut impresionați de valențele și rezultatele artistice ale unora dintre participanți, la vârste fragede aceștia reușind să surprindă esențe, umbre și lumini cum întâlnești doar la fotografi maturi. Așa am realizat încă o dată ce șansă trebuie acordată mediilor defavorizate care pot ascunde adevărate talente în toate domeniile”, au declarat organizatorii.
 Cele mai bune fotografii pot fi apreciate de iubitorii de gen în cadrul expoziției “Salvați un zâmbet” începând  de vineri 29 iulie și până în 7 august 2022. Proiectul s-a derulat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Ministerului Familiei Tineretului și Egalității de Șanse de către Fotoclubul Orizont și Casa de Cultură a Studenților Sibiu.

STEREOTIP

Comunicat de presă

OSCAR IUSTIN & ALICE MIRACLE
de Petronela D. Solovastru

Câte măști atâtea oglinzi. Câte roluri de jucat, câte măști de purtat pe scena vieții până în momentul în care poți fi, în sfârșit tu, cel adevărat, cel autentic, cel care-și asumă propria viață fără mască? Atunci când ai curajul să te redescoperi așa cum ești, să te iubești fără a te masca pentru a te accepta și a te face acceptat, viața va deveni propria-ți scena, în care ești și actor, și regizor. Mai mult decât un manifest, STEREOTIP  este o expoziție despre drumul eroului și al eroinei care trăiesc în noi.
Ca dovadă a drumului parcurs până la destinație, una dintre lucrări, respectiv Luptătoarea, a câștigat Medalia de Aur a Salonului 3rd International Exhibition of Photography PORTUGAL 2021.

ADEVĂRUL ASCUNS ÎN MITURI, ARHETIPURI ȘI STEREOTIPURI
Legenda lui Făt-Frumos din basmul românesc „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” se transpune aici în povestea Fetei-Frumoase care-și caută propria desăvârșire pe drumul renunțării la tot ce este fals, cu fiecare mască recunoscută și fiecare oglindă spulberată, își află nemurirea proprie, regăsindu-se pe ea, cea autentică, cea adevărată, cea divină. Ea devine atunci propriul său erou, viața-i devine propria scenă și alege să fie totul prin ea însăși, o operă de artă, așa cum este Divina Feminină.
VERNISAJ Sibiu, 7 iulie 2022.

Vă invităm să descoperiți expoziția manifest „STEREOTIP I Oscar Iustin & Alice Miracle”, un eveniment multi-cultural cu numeroase momente artistice, deschisă publicului pe perioada 7-17 iulie 2022. Vernisajul din data de 7 iulie, începând cu orele 16:00, este organizat la Centrul de Informare Turistică. Veți admira 26 de fotografii artistice într-un stil baroc minimal, ancestral simbolistic, redate pe pânză, centrate pe stereotipurile feminine ce pot fi observate atât în prezent cât și la arhetipurile universale, existente dincolo de spațiu și timp. Veți descoperi un artist fotograf și o artistă pictoriță jucându-se cu tehnici multiple și tot atâtea culori, pentru a reda idei arhetipale ce ating semnificații fundamentale: Mama, Copilul, Luptătoarea, Fecioara, Femeia Sălbatică, Artista, Seducătoarea, Mistica, Regina. Acestea sunt doar multiplele fațete ale Divinului Feminin, care le îmbrățișează pe toate în același timp, simplu și complet.
Operele artistice ale lui Oscar Iustin și ale lui Alice Miracle reprezintă pocnirea din degetele Magicianului, care vede dincolo de iluzia măștilor și a falsităților asumate din conveniență. Prin dublul lor discurs artistic, au reușit să surprindă un adevăr fundamental, acela al frumuseții omului care trăiește coerent în corp, minte și spirit, pentru că are curajul de a renunța la tot ce nu este autentic, desăvârșindu-se pe sine.

Expoziția se află sub patronajul AAFR (Asociației Artiștilor Fotografi din România), Oscar Iustin fiind din 2021 membru al organizației. Pentru a face puntea între mituri, arhetipuri și stereotipuri, Mihai Hurezeanu va curatoria expoziția de la Sibiu, alături de Radu Stănese și Louis Guermond.